Economist Contabilitate & Gestiune

Nivel carieră:

Entry (<2 ani), Middle (2-5 ani), Senior (> 5 ani)

Tip job:

Full time

Locație job:

București

Pentru divizia de asigurări agricole a grupului Agricover căutăm Economist Contabilitate & Gestiune.

Alături de noi îți poți dezvolta cariera profesională, împreună cu experți recunoscuți, într-un mediu dinamic și competitiv, sprijinind dezvoltarea agriculturii românești.

Responsabilitățile rolului vizează:

Gestiune polițe de asigurare:

  • Recepționarea și gestionarea polițelor și a documentelor aferente polițelor (anexe, suplimente, cereri chestionar, condiții de asigurare) primite la adresa de e-mail;
  • Gestionarea si operarea, în timp real, a polițelor de asigurare în Charisma cu zero greșeli conform Proceduri Contabilitate _Gestiune;
  • Transmiterea către Asiguratori - situația alocării încasărilor pe polițe, realizarea punctajului preliminar recepționării comisionului aferent venitului lunar pe fiecare Asigurator;
  • Întocmirea situației încasărilor de la clienți în format xls (Alocări încasări cont dedicat Omniasig, Groupama, Allianz și alți Asiguratori);
  • Gestionarea portofoliului de clienți în Charisma (introducere/modificare/actualizare);
  • Introducerea corectă a datelor din polițe în programul Charisma;
  • Arhivarea polițelor semnate și a anexelor aferente;
  • Transmitere corespondenței către Asiguratori și Asigurați;
  • Colaborarea cu echipa și colegii din celelalte divizii ale grupului.


Financiar-contabil:

  • Pregătirea documentelor contabile;
  • Asigurarea contabilizării documentelor justificative și a extrasului bancar conform termenelor legale;
  • Întocmirea situațiilor pe tipuri de cheltuieli și venituri;
  • Verificarea transpunerii în Charisma a polițelor pe riscuri și clase de asigurare conform contabilizării lor;
  • Participarea la inventarierea anuală.


Întreaga echipă a Brokerului de Asigurare te încurajează permanent să te implici în:

  • Promovarea respectului reciproc, colaborarea şi transparenţa în interiorul departamentului, în raporturile cu alte departamente, precum şi în relaţiile cu clienții.
  • Menţinerea şi transmiterea unui standard de profesionalism în realizarea activităţilor, prin punerea în aplicare a proceselor și procedurilor de lucru agreate.


Raportează către Director Economic Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare.