Director Regional Vânzări Dobrogea – Agricover Credit IFN

Alături de noi îți poți scrie povestea de succes, alături de experți recunoscuți, într-un mediu dinamic și competitiv, sprijinind dezvoltarea agriculturii românești. Rolul deschis are în atenție promovarea și vânzarea produselor companiei conform Business Planului asumat pentru regiunea Dobrogea.

Acest rol comercial ți se potrivește dacă:

  • Recunoști valoarea muncii în echipă, vrei și poți să îți asumi rolul de organizator și coordonator al regiunii
  • Ai minim 3 ani experiență într-un rol similar
  • Ai abilități foarte bune de prezentare, comunicare, vânzare și negociere
  • Ai o viziune strategică și te interesează să te dezvolți în domeniul serviciilor financiare aplicate în agricultură
  • Deții cunoștințe avansate de Microsoft Office (excel, baza de date) și rapoarte
  • Ai disponibilitate pentru vânzare directă pe teren (permis categoria B)
  • Ai studii superioare, preferabil economice
  • Locuiești în județul Constanța

Responsabilitățile rolului vizează:

Activități de management

  • Coordonează activitățile de promovare și vânzare a întregii game de produse și servicii a companiei în regiunea alocată.
  • Agrează un portofoliu de clienți țintă fiecărui membru al echipei de vânzări.
  • Gestionează și planifică activitățile comerciale pentru echipa regională.
  • Propune și validează cu directorul comercial și cu echipa obiectivele individuale ale fiecărui reprezentant comercial.
  • Realizează acțiuni de coaching, acompaniază și susține dezvoltarea oamenilor din echipă.
  • Analizează performanța echipei și propune acțiuni menite să susțină realizarea obiectivelor de vânzare.
  • Urmărește, la nivel de regiune, profitabilitatea/produs, marjă, politica de discounturi.
  • Urmărește, la nivel de regiune,  modificările și completările Bazei de date cu clienții țintă.
  • Întocmește  rapoarte privind activitatea echipei de vânzări.
  • Asistă membrii echipei regionale în procesul de vânzare către clienții semnificativi.
  • Implementează politica comercială a companiei.
  • Aplică procedurile de recuperare a creanţelor (urmărire, încasare și  recuperare debite).
  • Participă, împreună cu responsabilul HR și directorul comercial, la procesele de recrutare, de evaluare a perfomanțelor și de dezvoltare a oamenilor din echipă.
  • Asigură coordonarea cu echipele de vânzări ale grupului, asigură promovarea și vânzarea produselor de sinergie.

Activități comerciale

  • Realizează activitatea de ofertare a produselor de credit în limitele sale de competență, pentru clienții alocați.
  • Călătorește când și unde este nevoie la sediile clienților.
  • Identifică și respectă nevoile clienților acordând suport în alegerea celei mai potrivite soluții de finanțare.
  • Constituie dosarele de finanțare ale clienților, întocmește documentația (raportul de vizită și formularistica) și o transmite către sediu/punct de lucru.
  • Asigură implementarea deciziilor adoptate (obținerea semnăturilor clienților pe documentațiile juridice și transmiterea acestora la sediu central.
  • Susține procesul de colectare amiabilă pentru clienții din propriul portofoliu.

Punct de lucru regional

  • Gestionează și răspunde de patrimoniul societății aflat în punctul de lucru regional.
  • Stabilește programul de lucru al punctului de lucru.
  • Gestionează din punct de vedere administrativ activitatea consilierului de clientelă (funcțional acesta raportează către Directorului Operațional).

Verifică sesizările clienților și ia măsuri de rezolvare a problemelor.

Propune creerea de noi produse precum și îmbunătățirea celor existente.

Întreaga echipă de finanțare te încurajează permanent să te implici în:

  • Extinderea ariei de acoperire alocate prin sinergia cu celelalte Divizii ale Grupului.
  • Actualizarea bazei de date a fermierilor.
  • Promovarea respectului reciproc, colaborarea şi transparenţa în interiorul departamentului, în raporturile cu alte departamente, precum şi în relaţiile cu clienții.
  • Menţinerea şi transmiterea unui standard de profesionalism în realizarea activităţilor comerciale, prin punerea în aplicare a proceselor și procedurilor de lucru agreate.

Poziția raportează către: Directorul Comercial Agricover IFN

 

Vă informăm că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de Agricover în scopul recrutării de personal, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă abilităților personale și profesionale stabilite de acesta. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm ca ați luat la cunoștința de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui e-mail la adresa recrutare@agricover.ro. Vom lua în considerare orice solicitări sau plângeri pe care le primim și vă vom transmite un răspuns în timp util. Dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul nostru, puteți înainta plângerea către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România.