Manager de Zonă – Agricover Broker de Asigurări

Agricover Broker de Asigurări este o companie a Grupului Agricover ce vine să susţină afacerea clienţilor asigurând evaluarea riscurilor, acoperirea acestora prin asigurare şi asistenţă pe toată perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

Agricover Broker de Asigurare are capabilitatea şi experienţa de a înţelege necesităţile şi riscurile ce pot apărea în activităţile agricole şi de a oferi soluţii adaptate specificului acestora, negociate cu asiguratori puternici şi recunoscuţi. Preocuparea Agricover Broker de Asigurare este de a proteja bunurile şi valorile clienţilor oferind consultanţa necesară în luarea celor mai bune decizii (privind acoperirea riscurilor prin asigurare) precum şi acordarea asistenţei specializate în cazul producerii unei daune.

Alături de noi îți poți scrie povestea mai departe, alături de experți recunoscuți, într-un mediu dinamic și competitiv, sprijinind dezvoltarea agriculturii românești.

Acest rol comercial ți se potrivește dacă:

  • Ai abilități de comunicare, vânzare și negociere
  • Te interesează să te dezvolți în domeniul asigurărilor aplicate în agricultură
  • Deții cunoștințe de Microsoft Office
  • Ai înclinație naturală și disponibilitate pentru vânzare directă pe teren (permis categoria B)
  • Ai studii superioare
  • Locuiești în județul Dolj, Olt, Argeș sau Teleorman

Responsabilitățile rolului vizează:

  • Elaborarea de oferte speciale și specifice;
  • Colaborarea cu celelalte divizii ale grupului Agricover pentru realizarea planului de cross-selling;
  • Negocierea și încheierea polițelor de asigurare;
  • Întocmirea deconturilor de primă și urmărirea încasării lor;
  • Efectuarea inspecțiilor de risc si participarea la  constatarea și evaluarea daunelor;
  • Implicare activă în realizarea politicii și a strategiei de vânzări și marketing și asigurarea implementării lor;
  • Inițierea și coordonarea proiectelor de vânzare specifice și
  • Propuneri de metode și proceduri de creștere a performanței;
  • Monitorizarea evoluției vânzărilor și prezentarea rapoartelor specifice;
  • Elaborare și analiză previzionări cu privire la volumele de PBS (prime brute subscrise) intermediate și valorile vânzărilor pe perioade de timp;
  • Participare în elaborarea bugetului.

Întreaga echipă Broker te încurajează permanent să te implici în:

  • Extinderea ariei de acoperire alocate prin sinergia cu celelalte Divizii ale Grupului.
  • Actualizarea bazei de date a fermierilor.
  • Promovarea respectului reciproc, colaborarea şi transparenţa în interiorul departamentului, în raporturile cu alte departamente, precum şi în relaţiile cu clienții.
  • Menţinerea şi transmiterea unui standard de profesionalism în realizarea activităţilor comerciale, prin punerea în aplicare a proceselor și procedurilor de lucru agreate.

Raportează către Director Comercial Agricover Broker de Asigurare

Vă informăm că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de Agricover în scopul recrutării de personal, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă abilităților personale și profesionale stabilite de acesta. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm ca ați luat la cunoștința de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui e-mail la adresa recrutare@agricover.ro. Vom lua în considerare orice solicitări sau plângeri pe care le primim și vă vom transmite un răspuns în timp util. Dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul nostru, puteți înainta plângerea către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România.”