Agent vanzari inputuri agricole – Nord-Vest

Împreună cu noi îți poți scrie povestea mai departe, alături de experți recunoscuți, într-un mediu dinamic și competitiv, sprijinind dezvoltarea agriculturii românești.

Acest rol comercial ți se potrivește dacă:

  • Te interesează să te dezvolți în domeniul distribuției de inputuri agricole (îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor şi culturilor, seminţe).
  • Îți place să comunici și să negociezi.
  • Ai experiență în domeniul vânzărilor.
  • Ai studii superioare/medii și cunoștințe de Microsoft Office.
  • Ai înclinație naturală și disponibilitate pentru vânzare directă pe teren (permis categoria B).
  • Locuiești în județele Bihor sau Satu-Mare.

Responsabilităţile jobului vizează:

  • Creşterea volumului de vânzări de inputuri agricole în zona alocată.
  • Gestionarea contractelor de vânzari întocmite, respectând conţinutul şi modul de circulaţie al tuturor documentelor necesare.
  • Promovarea și reprezentarea companiei în zona de activitate.
  • Actualizarea bazei de date a fermierilor.
  • Informare cu privire la activitatea în piaţa de inputuri agricole.
  • Soluţionarea promptă a solicitărilor care apar în relaţia cu fermierii.
  • Aplicarea procedurilor de recuperare a creanțelor: urmărire, încasare și recuperare debite.

Echipa te încurajează permanent să te implici în:

  • Extinderea ariei de acoperire alocate prin sinergia cu celelalte Divizii ale Grupului.
  • Promovarea respectului reciproc, colaborarea şi transparenţa în interiorul departamentului, în raporturile cu alte departamente, precum şi în relaţiile cu clienții.
  • Menţinerea şi transmiterea unui standard de profesionalism în realizarea activităţilor comerciale, prin punerea în aplicare a proceselor și procedurilor de lucru agreate.

Raportează către: Director de Vânzări Microferme.