Agricover lansează versiunea 2.0 a platformei de agricultură digitală CROP360

București, 1 noiembrie 2023 – Agricover, liderul pieței de agribusiness din România, anunță lansarea variantei 2.0 a platformei specializate de agricultură digitală CROP360 la 2 ani de la lansarea inițială.

„Continuăm să investim și să oferim fermierilor soluții tehnologice moderne pentru eficientizarea costurilor de producție și creșterea competitivității economice. CROP360 este deja prezent în 3000 de ferme partenere, iar noua versiune înglobează feedback-ul primit de la aceștia pentru a veni astăzi cu un produs îmbunătățit și mai ușor de folosit. Ne uităm la evoluțiile tehnologiilor agricole, la beneficiile pe care le au în optimizarea consumului de resurse și credem că utilizarea soluțiilor de agricultură digitală pe scară largă în ferme reprezintă un pilon important în dezvoltarea agriculturii performante și sustenabile” a declarat Liviu Dobre, Director General Agricover Holding.

CROP360 este o platformă digitală care folosește tehnologii globale performante de ultimă oră oferite prin parteneriate cu Microsoft și ESRI pentru a facilita atât îmbunătățirea eficienței fermei, cât și alinierea la cerințele noii politici agricole a Uniunii Europene.

CROP360 2.0 Experiență a utilizatorului îmbunătățită și funcționalități noi pentru eficientizarea producției agricole

 

Noua versiune CROP360 a fost concepută să fie o soluție mai ușor de utilizat în cadrul fermei, marcând o serie de modificări care au fost dezvoltate pe baza experienței anterioare a peste 3000 de fermieri și a necesităților apărute în utilizarea CROP360 în cei doi ani de la lansarea inițială.

CROP360 2.0 a fost regândită pentru a pune accentul pe harta multidimensională a fermei, oferind o înțelegere rapidă asupra parcelelor, utilajelor și altor informații esențiale de la planificarea culturilor până la efectuarea lucrărilor sau a altor sarcini necesare aferente fiecărei parcele. Cu un control mai bun asupra hărților și doar prin câteva click-uri, fermierii pot gestiona parcela agricolă cu mai multă precizie și eficiență, având la îndemână mult mai ușor statistici și rapoarte facilitând analiza datelor. În acest fel, fermierii pot lua decizii informate și argumentate. Noile tablouri de bord au fost regândite pentru a oferi o mai bună și facilă înțelegere a evoluției culturilor, cât și a resurselor implicate.

Administrarea contractelor de arendă a devenit de asemenea mai eficientă. Pe lângă introducerea unui editor intuitiv, care permite fermierilor să adauge și să modifice informațiile necesare, există și funcționalități de arhivare electronică și de urmărire a contractelor prin tablouri de bord dedicate și alerte din aplicație.

Managementul stocurilor și raportările către autorități sunt în continuare disponibile fermierilor în noua versiune a platformei. Accesul direct din aplicație la platforma Autorității Naționale Fitosanitare asigură fermierilor în timp util informații cu privire la baza de date a produselor reglementate.

Cu lansarea noii versiuni CROP360 suntem mai aproape de atingerea țelului nostru de a conecta fermierii de azi cu agricultura performantă de mâine.

Despre Agricover

Agricover Holding este un grup de societăți ultraperformante care activează în sectorul de agribusiness european. Cu o experiență în domeniu de peste 23 de ani și o abordare antreprenorială la nivel de dezvoltare a afacerilor, Agricover este un generator de soluții inovatoare care transformă afacerile și viața fermierilor pe termen lung.

Agricover Holding cuprinde segmentele de business Agricover Distribution, specializată în distribuția de inputuri agricole, Agricover Credit, instituție financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor și Agricover Technology, prin care fermierii au acces la cele mai noi inovații în agricultura digitală mondială. 

Agricover Technology a fost înființată în 2020 și este compania prin care Agricover Holding oferă fermierilor acces la cele mai inovatoare soluții de agricultură digitală validate la nivel mondial, care acum se regăsesc integrate în platforma Crop360, promovând adoptarea în ferme a tranformării digitale  care să poată susține dezvoltarea agriculturii sustenabile și performante.

Agricover. Conectăm fermierii de azi cu agricultura de mâine