Susținem dezvoltarea de comunități prospere

Agricover remodelează mediul în care acționează, sprijinind coagularea de comunități puternice de fermieri pregătiți să reprezinte eficient interesele agriculturii performante din România, ca factor de progres cu impact social major.

Preocuparea constantă a Grupului Agricover de a aduce progres și prosperitate în comunitățile în care activează este materializată prin susținerea acelor inițiative menite să propulseze afacerile fermierilor și să ofere mediul propice de dezvoltare a agriculturii moderne. 

Această misiune asumată s-a concretizat prin susținerea înființării Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (CFRO), un proiect de succes prin care am adus agricultura românească pe agenda publică a celor care elaborează politici.

Inițiativele Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă s-au materializat într-o serie de proiecte și realizări aliniate obiectivului principal al Clubului, respectiv, creșterea performanțelor fermierilor prin construirea mediului propice dezvoltării unei agriculturi sustenabile.

Astăzi, Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o voce puternică în promovarea intereselor fermierilor la Bruxelles și la București. Clubul se implică în mod constant în acțiuni de reprezentare în fața autorităților și derulează programe de consultanță, instruire și formare pentru fermieri și tineri.

Ne mândrim cu realizările partenerilor noștri din cadrul CFRO și vă invităm să urmăriți pagina de comunicare a Clubului pentru ultimele noutăți cu privire la inițiativele în derulare.